Monica Murgu

Mă numesc Monica Murgu şi sunt din Marghita, judeţul Bihor. M-am născut pe data de 17 aprilie 1991, iar în prezent mă găsesc în Albania, mai exact în capitala Albaniei, Tirana. De ce? Pentru că Îl iubesc pe Cel care dinainte de a mă naşte a avut un plan cu viaţa mea. De ce dinainte de a mă naşte? În perioada în care mama era însărcinată a avut multe probleme de sănătate iar doctorii i-au dat două soluţii: să avorteze sau să păstreze sarcina cu riscul de a muri una dintre noi, dar planul lui Dumnezeu a fost altul. M-am născut sănătoasă, mama a fost la fel iar doctorii au exclamat că e un miracol din partea lui Dumnezeu.

La vârsta de 14 ani am ales să Îl cunosc mai mult pe Dumnezeu – fiind pentru prima dată la o nuntă penticostală şi auzind predica, în lăntrul meu aveam dorinţa de a ştii mai multe despre Biblie, iar pentru că în clasă aveam o colegă penticostală am întrebat-o dacă pot să o însoţesc într-o duminică la biserica ei. Ajunsă în biserică mă simţeam ca şi acasă iar dorinţa de a-L cunoaşte pe El şi cuvântul Lui era tot mai mare. Cu emoţii am mers şi le-am povestit familiei dorinţa mea, iar ei au fost de acord. La scurt timp a venit şi mama mea şi acum şi tatăl meu e pe aceeaşi undă cu noi. 4 ani mai târziu am auzit pentru prima dată despre misiune: locală şi transculturală. Am început să particip în misiuni pe termen scurt dar mi-a dat seama că cel mai eficient e să merg pe termen lung.

            În 2010 am mers la Centrul Român de Studii Transculturale din Constanţa-Agigea unde m-am pregătit intens pentru lucrarea de misiune. În timpul studiilor de la CRST am fost implicată în Techirghiol şi Medgidia în proiectele bisericiilor: vizite la familii, lucrarea cu copiii, curăţenie în casele celor care nu ştiau sau nu puteau să o facă.  În 2012 am fost pentru prima dată în Albania, pentru 2 luni împreună cu două colege. Am început să iubesc această ţară dar pe când am reuşit să mă obişnuiesc a trebuit să revin în România. O bătălie imensă era înlăuntrul meu, o parte din mine era gată să se întoarcă iar cealaltă era plină de teamă de necunoscut. După mai multe confirmări: prin Biblie şi rugăciune, am înţeles că trebuie să merg la APME pentru a deveni misionară în Albania cu acte în regulă.

În iunie 2013 am pornit spre Albania împreună cu iubitul inimii mele: Isus. În primele 3 luni mi-a fost greu să mă adaptez: cultură nouă, fără nici un român şi o limbă total necunoscută dar deşi totul părea greu şi de neînţeles, înlăuntrul meu aveam o pace şi bucurie care îmi confirmau că sunt în locul potrivit. Deşi vedeam zilnic piedici, rămasă şi fără paşaport la un moment dat pacea lăuntrică nu mă lăsa să mă îngrijorez. Am început învăţarea limbii şi culturii albaneze şi voluntariatul. În fiecare lună am întâmpinat provocări noi: dureri de cap timp de 3-4 zile, timp în care nu reuşeam să dorm; stări de leşin; coşmaruri etc. Sunt implicată într-o zonă cu 40.000 locuitori fără nici o biserică evanghelică, Bathore. De 7 luni s-a început lucrarea aici: lucrarea cu copiii în două grupe- pentru ca vin foarte mulţi, lucrarea cu adolescenţii, lucrarea cu fetele şi grupuri de învăţare a limbii engleze şi italiene. Dumnezeu a lucrat minunat, iar în data de 22 decembrie am avut Sărbătoarea Mântuitorului, unde am avut peste 250 de copii, părinţi şi unii profesori.

În luna Ianuarie am avut 21 de zile de post şi rugăciune pentru trezirea Albaniei cât şi noi strategii de lucrare. Împreună cu grupul de fete am început o serie de lecţii biblice în care să îl descopere mai mult pe Dumnezeu. Bucuria mea e imensă, faptul că pot sluji oamenilor şi să le spun despre Dumnezeu e cel mai frumos şi împlinitor lucru. Slujirea trebuie începută din biserica în care eşti şi dusă până la marginile pământului. Am slujit în biserica mea, în Bihor pe urmă în Constanţa iar acum pe termen lung în Albania. Dumnezeu caută oameni care sunt dispuşi să sacrifice din timpul lor şi să îl investească în a sluji aproapelui său. În urma sacrificiului, slujirii vine şi binecuvântarea, o binecuvântare care întrece orice aşteptare pământească.

Eu am ascultat de voia Domnului cu privire la viaţa mea şi nici nu pot să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu viaţa mea dacă nu acceptam voia Domnului. Chemarea Domnului pentru mine mi-a umplut inima de bucurie prezenţei Sale. Nu regret nici o zi în care am am ascultat de voia Sa pentru mine. Viitorul îmi este nesigur, nu pot şti acum ce voi face peste ani. Însă pot spune că Dumnezeu va fi Cel care îmi va conduce viaţa şi în continuare.

Dumnezeu are o chemare pentru fiecare dintre voi. Alegeţi să Îl ascultaţi, indiferent ce ceea ce vă va pune să faceţi. Chemarea Sa vă va întregi, vă va umple inima de bucurie şi împlinire. Prezenţa Sa va fi mult mai actuală şi voi veţi trăi aventura vieţii alături de un Dumnezeu care este în stare să vă poarte de grijă în orice circumstanţă aţi ajunge. El rămâne credincios promisiunii făcute. Marea Trimitere trebuie împlinită de fiecare dintre noi, dacă ne place să ne numim creştini. Vă încurajez să ascultaţi de voia Domnului cu privire la voi şi fiţi încredinţaţi că El va fi cu voi în fiecare zi în care veţi asculta de El.

Marea Trimitere

 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v`am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi până la sfărşitul veacului. - Mat. 28:19-20.

          Cel ce a dat această poruncă este nimeni altul decât Domnul nostru Isus Hristos. Noi o mai numim  Marea Trimitere, porunca în care Domnul sintetizează frumos scopul lucrării Sale pe acest pământ. Domnul Isus nu a venit pe pământ doar pentru cei 12 ucenici, pentru oamenii pe care I-a întâlnit pe acest pământ şi nici măcar pentru poporul Israel. Eu sunt mărturia acestui fapt. Nu fac parte din poporul Israel, totuşi Evanghelia Sa a ajuns până la mine. Acest fapt trebuie să fi fost plătit de mai mulţi oameni, probabil chiar cu viaţa, în multe situaţii. 

Trăim într-un mediu diluat, în ce priveşte scopul pentru care Domnul Isus ne-a mântuit şi ne-a chemat la El. La geneza creştinismului a stat ,,mergerea” aceasta pe care evreii şi nu numai, au înfăptuit-o. Noi ca şi creştini avem un scop şi o chemare. Dacă ne vom uita atent la versetele de mai sus, vom vedea un aspect interesant. Domnul face trimiterea iar apoi face şi o promisiune: ,,Şi iată că Eu sunt cu voi...”. Personal cred că aceasta este explicaţia pentru viaţa multor oameni pe care îi putem întâlni în Biserică. Domnul nu este cu ei, pentru că ei nu sunt cu El... Domnul ne spune nouă că ascultarea şi dragostea vizavi de El este strâns legată de împlinirea poruncilor Sale (Ioan 14:15). Oare nouă ni se pare normal ca noi să fim atât de îmbibaţi de Cuvântul Lui încât să nu ne mai uimească nimic şi totul să fie plicitisitor; să teoretizăm şi să ne certăm pe a doua Lui venire, când o bună parte din oameni la ora actuală nu au auzit nici măcar de prima venire a Domnului Isus?

Prin aceasta nu vreau să spun că ar trebui cu toţii să ne mutăm în ţările africanilor şi indienilor şi până la capătul lumii, unde locuiesc cei care nu cunosc nimic despre Hristos. Ceea ce vreau eu să scot în evidenţă este faptul că Domnul Isus a dat o chemare fiecărui creştin. Nici măcar pentru unul El nu a făcut rabat. Fiecare creştin are menirea de-a fi o Evanghelie scrisă pentru cei din jur, acolo unde îl va fi chemat Dumnezeu. Dumnezeu are un plan cu fiecare. Noi trebuie doar să fim dispuşi să îl vedem şi să îl acceptăm.

Ar mai fi însă un detaliu de care trebuie să ţinem cont. Creştinului autentic nu trebuie să îi tot spui ce are de făcut şi să te chinui cu el. Dumnezeu care locuieşte în el Îl va face să rodească. Poate că aici ar trebui noi să privim mai atent. Este absurd să spun că Dumnezeu locuieşte în mine şi eu să nu împlinesc scopul pentru care El locuieşte în mine. Am asista astfel la o contradicţie.

Să nu uităm aşadar care este menirea creştinului pe pământ. Iar dacă noi nu suntem dispuşi să facem acest lucru, să împlinim de fapt porunca Lui, să ne gândim dacă El la judecata Sa va fi dispus să ne accepte acolo unde se ajunge numai prin ascultarea de El. Domnul să ne ajute să Îl ascultăm şi să ne de-a puterea necesară biruinţei.