Creştinul postmodern

           Am promis la sfârşitul articolului Omul Postmodern că voi încerca să prezint succind care ar trebui să fie poziţia creştinului în era postmodernă, într-o lume axată pe bani, plăcere şi distracţie. După cum am arătat deja, oamenii au dorinţa să se îmbogăţească tot mai mult, neglijând nevoile celor din jur, neglijânu-L pe Dumnezeu şi în final neglijându-se chiar pe ei înşişi. Într-o astfel de lume, creştinul este chemat să meargă în contrasens, să lupte contra curentului tot mai accentuat. Lucrul acesta nu este uşor, însă chemarea creştinului vine în acord cu puterea pe care i-o poate da Dumnezeu.

Dacă oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnzeu îşi irosesc viaţa în lucrurile trecătoare, agonisind o grămadă de obiecte care vor arde într-o zi, oare creştinul ce ar trebui să adune? În ce se merită să îţi investeşti viaţa? Care lucru îi va da creştinului satisfacţie deplină şi împlinire? După cum am observat în Citatul zilei 8, aceşti oameni miliardari se declară nefericiţi, neîmpliniţi, deşi au atât de mulţi bani. Cred că ar trebui să învăţăm din greşelile acestor oameni şi să aflăm sursa adevăratei bucurii şi împliniri.

Creştinul trebuie să fie conştient că nu aparţine acestei lumi, că reşedinţa lui este în rai, în veşnicia lui Dumnezeu. El este în treacăt pe acest pământ, pentru el această viaţă fiind preludiul veşniciei. Ori dacă ţinta lui este dincolo, viaţa aceasta cum ar trebui să o trăiască, ca să poată beneficia  de frumuseţea vieţii viitoare? Potrivit Scripturii, noi avem posibilitatea de a ne aduna o comoară în cer, o comoară cu care ne vom întâlni în cealaltă viaţă. Cum putem noi, deci, să ne îmbogăţim faţă de Dumnezeu?

Îmbogăţirea faţă de Dumnezeu începe prin a-I da lui Dumnezeu ceea ce doreşte El cel mai mult - inima şi dedicarea noastră. Darul Său pentru noi este realitatea prezenţei Sale, în viaţa noastră, făcută posibilă prin jerfta Domnului Isus. Singurul dar pe care noi îl putem face lui Dumnezeu suntem noi înşine. Acesta este primul domeniu în care creştinul trebuie să se îmbogăţească pe acest pământ. Relaţia lui cu Dumnezeu îi va genera bucurie şi fericire în viaţă, îi va da împlinirea şi satisfacţia pe care nici un om bogat nu o poate dobândi prin tot ce are.

Un alt domeniu în care creştinul poate să se îmbogăţească sunt oamenii. Un etiopian, în a căre-i ţară sărăcia predomină, a făcut următoarea remarcă despre omul Occidental: ,,În Occident, bogăţia unui om se măsoară prin averea pe care o are. În această ţară, bogăţia se măsoară prin numărul prietenilor pe care-i ai”. În toată lucrarea Sa, Domnul Isus a fost preocupat de oameni, de problemele lor, de nevoile şi neclarităţile lor. Niciodată nu S-a răstit la ei, niciodată nu i-a refuzat şi nu i-a alungat de la El. Pentru El, lucrarea Lui s-a concretizat în oameni şi în salvarea lor.

Creştinul este chemat să facă la fel. Domnul Isus ne spune despre dragoste că este singurul semn după care ceilalţi ne vor recunoaşte ca ucenici ai Săi. Nu cumva ne-am pierdut noi dragostea, şi prin urmare nu preţuim oamenii de ajuns? Creştinul este chemat să influenţeze, să ajute, să sprijine şi să ofere alinare când este nevoie. Toate aceste lucruri le poate face în relaţie cu omul de lângă el. Când vom muri şi vom merge în veşnicie, vom lăsa toate lucrurile adunate aici, toate obiectele care ne fac azi viaţa mai grea şi mai ocupată. Vom muri şi nimic nu vom lua cu noi. Însă ceea ce am plantat în oameni, sămânţa care a încolţit în ei, o vom vedea atunci când se va arăta ce este veşnic. Poate astăzi nu reuşim să vedem rezultatele lucrărilor noastre, însă Dumnezeu face ca samanţa  să crească, nu noi. În veşnicie vom reuşi să ne bucuram de influenţa pe care am avut-o în viaţa celor cărora noi le-am acordat din timpul nostru, din energia noastra, din banii noştri, etc.

Şi nu numai cu oamenii ne vom întâlni în veşnicia lui Dumnezeu.  Acolo ne vom întâlni şi cu răsplata faptelor noastre. În veşnicie nu vom mai fi diferenţiaţi aşa cum suntem aici pe pământ, în funcţie de poziţia socială, de bani, renume şi faimă. Acolo Dumnezeu ne va diferenţia în funcţie de faptele noastre.

Să nu uităm dar care sunt lucrurile în care se merită să investim din tot ceea ce până la urmă tot Dumnezeu ne dăruieşte. Relaţia personală cu El, oamenii pe care reuşim să îi influenţăm în bine, într-un fel sau altul, şi faptele noastre, acestea sunt lucrurile cu care ne vom întâlni în veşnicie.

Să nu avem inima lipită de acest pământ, de tot ce avem, căci într-o zi el va arde şi cu el vom arde şi noi, chiar dacă astăzi unii nu vor să creadă aceasta. Să ne aducem aminte acum, cât încă avem timp să remediem greşelile, de ceea ce spunea Dostoievski: ,,Va veni o zi în care înţelepciunea omului nu va mai veni din carti, ci din prezenţa Dumnezeului celui Viu, iar Pământul nostru va străluci mai tare decat soarele, iar tristeţea nu va mai exista’’.

Veşnicia noastră stă să apară, moartea fiind doar uşa de intrare. De noi depinde dacă vom alege lucrurile trecătoare sau lucrurile veşnice. Noi hotărâm ce vom avea în pumni când se va termina viaţa şi vom păşi în veşnicie...