Despre mamă

Mama este fiinţa cea mai dragă pe care o poate avea pe lume omul, cel puţin cât este el copil... Ea este cea care m-a adus pe mine la viaţă, care a sacrificat din timpul ei de odihnă pentru a putea - obosită fiind - să se ocupe de mine, care plângeam poate, fără motiv. Copilul este cel mai ataşat de mamă, mai ales în faza incipientă a vieţii sale.

Însă noi ca oameni evoluăm la fel cum şi societatea în care trăim este într-o continuă evoluţie. Imaginea prezentată mai sus este destul de sugestivă, arătând de fapt întregul drum pe care îl parcurge, de obicei, fiecare om...

Pentru fiecare dintre noi, există o fază, incipientă aş putea spune, în care universul vieţii noastre este creonat de cea care este mereu alături de noi şi ne rezolvă toate problemele, de mama care mă învaţă multe lucruri şi care este în stare să îmi poate de grijă mereu. Însă odată cu trecerea timpului, copilul creşte şi începe să vadă universul prin ochii săi, realizând că nu numai mama este factorul care îl poate influenţa în viaţă. Astfel, descoperirea acestui fapt se face atunci când copilul începe să îşi i-a zborul, într-un fel sau altul, din ciubul în care a trăit până atunci. Unii încep descoperirea ,,universului necunoscut” la o vârstă mai fragedă, alţii puţin mai târziu. Însă undeva la vârsta de 12 ani, cam toţi copiii încep să înveţe unele lucruri sau idei pe care probabil mama nu i le va fi spus în educaţia ei. Acest lucru s-a întâmplat fie datorită vârstei ei, care probabil era puţin mai înaintată, ea nereuşind să ţină pasul cu ,,trendul” lumii, fie datorită faptului că ea nu este preocupată de toate chiţibuşurile de care copilul ei este fascinat. 

În definitiv, lucrurile care îl fac pe copil să se creadă mai înţelept decât mama lui sunt de fapt lucruri importante doar pentru copiii de vârsta lui, pe care peste câţiva ani le va lăsa deoparte, ba încă poate îi va fi şi ruşine pentru atitudinea avută faţă de ele. Şi astfel, undeva la vârsta majoră, copilul ajunge de se crede mult mai înţelept, trăind cu sentimentul decepţiei sau închisorii, vizavi de faptul că el trebuie să o ,,îndure” pe mama lui.

Însă noi suntem făcuţi să avansăm în viaţă, din punct de vedere fizic, psihic şi intelectual. Astfel copilul ajunge la vârsta în care să se gândească de două ori înainte de-a emite judecata vizavi de sfaturile mamei lui. Omul, de acum ajuns major şi trecut prin viaţă, înţelege greşeala pe care a făcut-o atunci când şi-a judecat mama... Şi de la conştientizarea acestui fapt, de la etapa aceasta a vieţii, omul matur devine tot mai conştient de înţelepciunea părinţilor săi, în speţă mama sa. Undeva prin iureşul vieţii, el îşi dă seama de valoarea ei. Dacă mai are încă harul de-a o avea pe mamă în viaţă, va dori să se sfătuiască şi cu dânsa cu privire la direcţiile vieţii lui.

Aşa suntem noi oamenii. Cât suntem tineri credem că noi suntem cei înţelepţi şi părinţii noştri nu pot înţelege viaţa. Să fim dar înţelepţi şi să judecăm lucrurile. Prin ceea ce trecem noi acum, într-o formă sau alta au trecut şi părinţii noştri. Chiar dacă ei nu erau expuşi la varietatea informaţiei de care noi dispunem, la ciudatele schimbări făcute de curând, totuşi ei vor fi în stare să ne inveţe acele valori sau principii care i-au ajutat să treacă prin viaţă şi să ajungă să ne crească pe noi. Să ne preţuim dar mama, chiar dacă ea poate nu reuşeşte să ne înţeleagă în totalitate frământările sau gândurile emancipate. Ea are însă capacitatea de-a ne transmite eşafodajul pe care ea însăşi şi-a construit viaţa. O viaţă de pe urma căruia beneficiem astăzi de asigurarea nevoilor pe care le avem.

Astăzi de ziua mamei, să îi spunem un mulţumesc din toată inima, pentru ceea ce a făcut, face şi va face în continuare pentru noi. Să îi arătăm dragostea noastră azi cât este în viaţă, nu atunci când obosită de viaţă şi de insensibilitatea noastră, ajunge să plece poate mâhnită în suflet, din această viaţă. Florile se dau omului cât sunt în viaţă. La mormânt florile sunt doar etalarea bogăţiei. Cât este în viaţă ea poate fi preţuită. După ce moare este preţuită amintirea ei, dar persoana în sine numai există. Preţuindu-o astăzi pe ea ne vom face mai buni şi vom învăţa să iubim şi să preţuim ceea ce avem, nu ceea ce pierdem.