Pe lista echipei de fotbal american a liceului Nortwest
din oraşul McDermott, statul Ohio, era un tânăr pe nume Jake Porter. Jake
suferă de o boală numită sindromul cromozomului X fragil, ceea ce înseamnă că
are deficinţe mentale.
Însă Jake iubeşte fotbalul american. În clasa a IX-a s-a
înscris în echipa de fotbal a liceului şi a dat dovadă de atâta dedicare, încât
pe antrenor nu l-a lăsat inima să nu-l primească în echipă. Pe tot parcursul
liceului, Jake a participat la fiecare antrenament, a purtat echipamentul
complet la fiecare meci al echipei sale, ştiint că niciodată nu va ajunge pe
teren sau să joace un meci de fotbal adevărat.
S-a ajuns la ultimul meci din clasa a XII-a. Antrenorul
lui Jake, Dave Frantz, a vrut să-l
introducă şi pe el pe teren, aşa că i-a explicat antrenorului echipei adverse
situaţia lui Jake. A întrebat dacă, în cazul în care scorul avea să fie foarte
disproporţionat la finalul meciului, ar fi în regulă să îl lase pe Jake să dea
o pasă şi să atingă solul cu un genunchi, astfel încât să nu existe riscul ca
cineva să îl rănească.
Celălalt antrenor a
fost de acord.
Dintr-odată, antrenorul echipei adverse a traversat
terenul alergând grăbit. Toţi se întrebau ce se petrece. Dave Frantz să gândea că
poate este supărat; poate s-a răzgândit.
-
Aveţi emoţii cu privire la faptul că Jake va intra în joc? îl întrebă Dave.
-
Da, am, spuse el. Nu vreau doar să intre în joc; vreau să şi marcheze.
Antrenorul Frantz nu
ştia ce să spună. Antrenorul principal al echipei adverse era totodată
coordonatorul defensivei; dacă Jake marca, asta însemna că apărarea lui pierdea
un shutout (situaţie din fotbalul american în care una dintre echipe nu
marchează niciun punct).
Niciun antrenor nu
ar renunţa vreodată la un shutout.
Antrenorul Frantz
spuse:
-
Dar nu am exersat asta. Noi am repetat doar scena cu genunchiul.
-
Daţi-i numai mingea. Ne vom asigura noi că va marca puncte.
Antrenorul Frantz
s-a întors la grămada de jucători. A arătat cu degetul spre Jake:
-
Băiete, intri în joc.
Jake începu să sară
în sus de bucurie. Ideea aceasta atât de îndrăzneaţă i-a luat pe toţi pe
nepregătite.
Căpitanul echipei a
anunţat intrarea lui Jake pe teren, mingea a fost introdusă în joc, iar
căpitanul i-a pasat-o lui Jake. Ceea ce a urmat a rămas o legendă a fotbalului
american din statul Ohio.
Jake repetase de atâtea ori scena cu
genunchiul, încât a dat să pună genunchiul jos. Când genunchiul lui a ajuns la
aproximativ cinci centimetri de sol, toată echipa a început să strige lui Jake
să nu pună genunchiul jos.
El a făcut câţiva
paşi înapoi, iar coechipierii lui îi arătau cu toţii în direcţia terenului
advers.
Dave şi ceilalţi
antrenori ai lui Jake, strigând de pe marginea terenului, arătau în direcţia
terenului advers. Jucătorii din echipa adversă arătau în direcţia terenului
advers. Arbitrii arătau în direcţia terenului advers.
Jake a păşit încet
spre linia de demarcaţie. 21 de jucători s-au despărţit în faţa lui de parcă ei
ar fi fost Marea Roşie, iar el ar fi fost Moise, după care el a pornit spre
Ţara Promisă. Canaanul se afla la o distanţă de 45 de metri. I-au trebuit
aproape 12 secunde să parcurgă distanţa. Toată lumea de pe marginea terenului
alerga împreună cu el pas cu pas.
Şi Jake Porter a marcat un touchdown.
Cei din tribune au
izbucnit în chiote. Toată lumea ovaţiona. Bărbaţi maturi plângeau; războinici
duri ai fotbalului american se îmbrăţişau. Mulţi băieţi au jucat în acel meci.
Când vor ajunge în vârstă, ei vor uita detaliile legate de majoritatea
meciurilor în care au jucat. Nu îşi vor aminti multe scoruri. Însă niciunul
dintre ei nu va uita ziua în care Jake Porter a marcat un touchdown.
Touchdown-ul lui Jake a devenit touchdown-ul tuturor - paragraf luat din cartea Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu