Dumnezeu vs Ştiinţa (2)

Nimic, răspunse studentul. Eu am doar credinţa mea.

- Da, credinţa, repeta profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nici o dovadă, ci doar credinţa.

- Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de-a pune şi el o întrebare.

- Dle profesor, există căldură?

- Da.

- Şi există frig?

- Da, fiule, există şi frig.

- Nu, dle, nu există.

Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.

Studentul începe să explice.

- Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit ,,frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig, dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de –458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie. Zero absolut ( -458 F) înseamnă absenţa totală a căldurii.

Vedeţi, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dl-e, ci doar absenţa ei.

Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.

- Dar întunericul, profesore? Există întunericul?

- Da, răspunse profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întunericul?

- Din nou răspuns greşit, dle profesor. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva.

Poate există lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic, se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?

Profesorul începe să zîmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei să demonstrezi, tinere?

- Da, dle profesor. Vreau să spun că premisele filosofice ale dumneavoastră sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie greşită.

De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.

- Greşite? Poţi explica în ce fel?

Lucraţi cu premisa dualităţii, explica studentul. Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, dle profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?

- Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.

- Aţi observat vreodată evoluţia cu propriii ochi, dle?

Profesorul începe să de-a din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul.

Un semestru foarte bun, într-adevăr.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. nu predaţi studenţilor ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.

- Ca să continuăm demonstraţia pe care aţi făcut-o adineaori celuilalt student permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer.

Studentul se uită în jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucneşte în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simşit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabilite şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, dle – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde:

- Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu........

- Deci, acceptaţi că există credinţă, şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continua studentul.

- Acum, dle, există răul?

- Acum nesigur, profesorul răspunde: sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumărate crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt altceva decât răul.

La asta studentul a replicat.

- Răul nu există, dle, sau cel puţin nu în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi  întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.

Profesorul sa aşezat.......

PS: Studentul era Albert Einstein. El a scris o carte intitulată Dumnezeu vs. Ştiinţă în 1921.