Continuarea

Am promis în articolul trecut că voi continua să vorbesc despre dragostea care ar trebui să existe între cei căsătoriţi şi despre perspectiva Scripturii asupra acestui fapt.

Căsătoria se vrea a fi un act făcut din dragoste, având ca temelie jurământul făcut cu mare emoţie de către cei doi la altarul sfânt. Cu toţii spun că nu au fost obligaţi, forţaţi sau constrânşi într-un mod sau altul. Cei doi au hotărât, ca urmare a dragostei lor şi a hotârii de nezdruncinat, cel puţin atunci, că vor să facă acest pas. Cu toţii sunt foarte fericiţi şi vizibil împliniţi. Niciunul nu dă atunci semne că peste câteva luni sau câţiva ani ar fi în stare să divorţeze. Nici măcar nu le-ar trece prin cap lucrul acesta.

Însă lucrurile nu sunt tocmai aşa roz cum par a fi. Accesând diferite mijloace mass-media, putem afla cu uşurinţa care este ponderea celor care se despart de partenerul de viaţă. Şi dacă ne vom uita mai atent la aceste date vom vedea că vârsta preponderentă a celor care divorţează este cuprinsă între 20 şi 30 de ani. Trebuie să ne spună ceva acest fenomen. Oare care să fie motivul despărţirii acestor cupluri tinere? De ce acele cupluri care reuşesc să treacă peste acest prag critic au şanse mai mari să rămână împreună toată viaţa?

Eu cred că există o explicaţie pentru acest fenomen tot mai accentuat. Şi această explicaţie ar trebui căutată în Scriptură şi de asemenea în mersul societăţii. Societatea în ultimul timp şi-a schimbat foarte mult valorile şi standardele. Dacă până în urmă cu câţiva ani mai existau anumite valori, care protejau cât de cât cetăţeanul, astăzi oamenii au ajuns să privească cu ochi răi aproape toate valorile. S-a ajuns să se pună un foarte mare accent pe distracţie şi pe împlinirea tuturor plăcerilor.

 Noua generaţie intră în căsătorie cu dorinţa de a li se împlini toate plăcerile şi nevoile de către celălalt partener. Egoismul este acasă la el în inima omului postmodern, în absolut toate domeniile de activitate ale lui. În momentul în care intervine plictiseala, sau când celălalt nu mai reuşeşte să împlinească nevoile aşa cum o făcea înainte, cei doi se reorientează spre un alt partener. Pentru ei nu există noţiunea devotamentului şi a slujirii partenerului.

Materialismul este de asemenea, o cauză majoră a situaţiei prezente. Foarte multe cupluri parcă se căsătoresc pentru a putea aduna cât mai mult nemaigândindu-se la ei doi şi la copiii lor. Totul se reduce la posesiuni şi contul din bancă. Viaţa se dezumanizează într-o aşa măsură încât parcă am fi maşinării de făcut bani sau făcături ahtiate după plăcere şi distracţie. Şi toate aceste schimbări se fac în virtutea progresului, a emancipării. Nu se vede a fi o problemă nimic din ce am prezentat eu aici. Aceasta este o problemă şi mai mare...

La această aberaţie nu se putea ajunge niciodată fără abandonarea tot mai mare a învăţăturii Scripturilor. Însă omul postmodern anexează Biblia considerând-o tot mai învechită, când ea este foarte actuală şi deţine răspunsuri la problemele noastre. Scriptura are răspuns clar cu privire la divorţ şi la dragostea care ar trebui să existe între cei căsătoriţi. Modelul celor căsătoriţi ar trebui să fie modelul dedicării lui  Hristos faţă de Biserica Sa.

Cuvântul lui Dumnezeu prezintă mereu ideea devotamentului partenerilor, unul pentru celălalt, în funcţie de situaţie. Scriptura nu promovează egoismul nicăieri, cu atât mai mult în căsătorie. Dragostea jertfitoare şi angajamentul ,,până la moarte” trebuie să stea la baza căsătoriei, oricând fiind gata să ne lăsăm pe noi in favoarea partenerului. Domnul Isus a făcut tocmai acest lucru, a murit pentru noi toţi. Când vom fi şi noi gata să murim faţă de noi, pentru bunul mers al căsniciei, probabil că divorţul nici nu va mai fi pomenit.

Sigur, Scriptura prezintă o multitudine de exemple a felului în care trebuie să convieţuiască cei căsătoriţi. Eu am prezentat foarte sumar ceea ce vom întâlni în ea dacă o vom citi. Situaţia actuală mă îngrijorează. Oare cum vom fi peste câteva decenii? Până unde vom coborî standardele şi cât vom mai considera Scriptura o carte antică? Familia, celula de bază a societăţii, este tot mai banalizată şi tratată jignitor.

Ca viitor familist, îmi dau tot mai mult seama că viitorul societăţii este foarte sumbru atâta timp cât ne îndepărtăm de valorile care au ţinut societatea în picioare până acum. Ne numim creştini, dar Cristos niciodată nu a proclamat filozofia noastră de viaţă. 
           Să ne trezească Dumnezeu până nu este prea târziu; până nu ne vom fi nenorocit de tot şi pe noi şi familia întreagă. Odată vom ajunge să vedem roadele faptelor noastre, la Judecata lui Dumnezeu. Să fim dar înţelepţi şi să înţelegem ce trebuie să facem acum pentru a fi bucuroşi atunci, nu întristaţi...