Tinereţea...

Ce este tinereţea? Ţine ea oare de un anotimp al vieţii sau este o stare de spirit? Oare poţi fi tânăr şi totuşi să te simţi bătrân sau invers? Cu ocazia zilei mele de naştere, m-am întrebat cât mai pot să mă numesc tânăr. Deşi am doar 22 de ani, unii la această vârstă se simt îmbătrâniţi. Tot gândindu-mă, am ajuns la concluzia că tinereţea nu se rezumă la o perioadă de ani, fiecare după cum îi place să o delimiteze. Ea ţine de omul din interior, de starea noastră de spirit. Există oameni în vârstă care se simt mult mai tineri decât cei care s-ar putea numit tineri datorită vârstei lor. Atitudinea cu care ne trăim noi viaţa în exterior reflectă întotdeauna ceea ce suntem noi în interior. Dacă noi în sinele nostru ne vom simţi obosiţi şi ,,îmbătrâniţi” vom trata viaţa ca atare. Ne place să vorbim despre natura duală a omului, despre omul interior şi cel exterior. Ori acest ,,om” interior pe care îl avem cu toţii, îşi poate păstrează vigoarea şi ,,tinereţea” chiar întreaga viaţă.

Însă acest lucru este imposibil fără de Dumnezeu, deoarece El a pus în noi impulsurile native, care ne definesc viaţa. Odată cu plafonarea acestor impulsuri, omul începe să se simtă bătrân, nemaisperând ca ceva, cândva să îl mai surprindă. Omul fără de Dumnezeu se înstrăinează în primul rând de el însuşi, apoi de ceilalţi şi într-un final de tot ce îl înconjoară, mereu chinuindu-se să îşi găsească rostul şi neputând să se bucure de viaţa pe care o are. Dumnezeu însă vrea ca noi să trăim o viaţă împlinită, o viaţă plină de fervoare şi uimire, uimire care de fapt izvorăşte din Dumnezeu. El este Cel care a creat omul şi omul fără de Dumnezeu va fi mereu neîmplinit, simţind în el însuşi dorinţa după cineva divin. Numai Dumnezeu este în stare să îi redea dorinţa de-a trăi omului care nu mai găseşte nici o plăcere în viaţă.

 Să venim dar la Dumnezeu, Creatorul nostru care este în stare să ne uimească mereu cu splendoarea şi maiestatea Sa. El ne va reda frumuseţea vieţii pierdute şi ne va umple sufletul de uimire şi bucurie.